Sfârşitul lumii la doi bani bucata

Cornel Codiţă

Toate se scumpesc pe lumea asta. Era să zic, fără excepţie. M-am oprit la timp. Mai sunt cîteva „mărfuri” al căror preţ continuă să scadă. Piaţa e inundată şi nimeni nu mai pare dispus să cumpere. Sau, oricît ar cumpăra, tot rămîne mai mult decît trebuie. Mult mai mult. Marfuri de doi bani bucata. Aproape pe degeaba. Una dintre acestea este şi „sfîrşitul lumii”. Un fel de bau-bau menit să trezească, să sporească şi să facă permanentă groaza în sufletele şi minţile bieţilor locuitori ai planetei.

Primul fapt interesant şi demn de remarcat este acela că „nevoia” de a băga mase uriaşe de oameni în răcori, planeta întreagă dacă se poate, este o achiziţie relativ recentă în trusa cu „jucării” a marilor sforari ai lumii. Ea a început să fie testată şi scoasă la lucru destul de repede după încheierea celui de al doilea război mondial. De fapt, după ce încercările de înţelegere între Stalin şi „partenerii” săi occidentali în privinţa viitorului şi a reunificării Germaniei au eşuat şi s-a trecut la varianta împărţirii forţate a Berlinului, a Germaniei, a Europei, a Lumii. Politica „Zidurilor”, a „Blocurilor”, a „Cortinei de fier” şi a „Lagărelor” şi-a tăiat pîrtie pentru următoarea jumătate de secol. Ingredientul esenţial şi universal: frica. Frica de următorul sfîrşit al lumii. Militar! Iniţial, ameninţarea a fost un nou război mondial. Previzibil şi prezis dacă măsurăm temperatura confruntării Est-Vest în punctele critice, „Criza Berlinului” (1961) şi „Criza Cubaneză” (1962). A urmat, apoi, lungul drum al nopţii către zi numit războiul rece, dominat de la un capăt la altul de ameninţarea sfîrşitului lumii sub semnul apocalipsei nucleare. Totul trebuie să rămînă îngheţat, aşa cum e, nimic să nu se schimbe, nimeni să nu mişte în front. Altfel, catastrofa e gata şi purcica moare în coteţ, înainte să ajungă scroafă!!

A venit şi sfîrşitul războiului rece, s-a prăbuşit cortina de fier, Germania a fost reunificată, Europa de Est a evadat din lagărul stalinist, URSS a ieşit în bucăţele de pe scena istoriei şi totul părea pregătit pentru instalarea kantienei „păci eterne”. Dar cum dădea ea, pacea, să iasă la rampă şi să fure inimile publicului de pretutindeni, iaca şi cioturile puse în cale de mîna nevăzută a istoriei, uite-aşa, unul după altul….ca să aibă de ce să se împiedice primadona şi să se facă de rîsul lumii. Mai întîi Sadam invadează Kuwait-ul. Păi, cum să faci pace cu ipochimenul?!! Pe urmă, Miloşevici îşi pune în cap să se opună dizolvării federaţiei şi ne trezim pe nepusă masă cu războiul din Iugoslavia….după care şirul nu s-a mai oprit şi neoprit este şi azi. După Igoslavia, Kosovo, după Kosovo, 9/11 şi Marele Război împotriva terorismului, Irakul varianta radicală, Afganistanul, după Afganistan, Georgia, Crimeea şi acum Ucraina „in full swing”. Fiecare, o ameninţare critică cu potenţialul de a precipita un alt „sfîrşit al lumii”. Infernala maşinărie a inflaţiei, însă, fusese pusă în mişcare şi călăreţii apocalipsei, iniţial doar patru, sunt acum o hoardă mai mare decît cea cu care Genghis-Han a pornit asaltul asupra Zidului Chinezesc. Au contribuit esenţial şi substanţial, mai întîi, economiştii. Apocalipsa economică din 2008 nu ne-a găsit acasă, doar dintr-o greşeală a poştei americane. Altfel, crahul a afectat pe toată lumea şi lumea, e drept, de atunci, a devenit foarte diferită, nu doar financiar, ci şi politic. După aceea, cam tot la doi ani, un cor larg de cîntăreţi prevestitori ne tot anunţă următoarea apocalipsă economică. Nu că n-ar putea să vină şi să ne izbească, dar efectul premoniţiilor ştiinţifico-economistice este ceea ce contează cu adevărat, cultivarea fricii ca substrat al comportamentului economic şi social. Imediat în spate, suficient de bine închegate au urmat frumos încolonate batalioanele ecologistilor care ne-au delectat şi ne delectează şi azi cu descrierea amănunţită şi artistică a modurilor în care vom sfîrşi arşi, asfixiaţi, morţi de sete, de foame, de razele soarelui, de gheţurile veşnice şi de orice mai doriţi dumneavoastră, în următorii ani, următoarele decenii sau, dacă avem noroc, poate, următoarele secole. Defilarea continuă. La orizont se iţesc funcţionarii responsabili cu politicile de sănătate, care au recrutat în grabă şi o mînă de „cercetători” „experţi epidemiologi” şi „halate albe” ca să aibă ceva credibilitate pentru prezicerile şi măsurile pe care le-au luat în consecinţa prezicerilor: sfîrşitul lumii vine de la virusul cu coroană. Milioane de oameni au fost vîrîţi cu forţa „legii” în văgăunile, adăposturile şi cazematele carantinei, în labirintul fără ieşire al „lockdownului”. Măştile pe faţă şi ciocu mic: cine cîrteşte, sfîrşitul lumii îl mănîncă! Atîţia morţi de gripă nu s-au mai văzut de fix o sută de ani, de la valul mondial al gripei spaniole. Asta a fost chinezească. Mă rog, dacă te uiţi în acte vezi că şi despre cea spaniolă s-a spus, atunci, că ar fi provenit tot din China. Doamne, ce plină de coincidenţe este istoria!!! Evident, corul „specialiştilor” nu are nici un gînd să îşi termine recitalul. După alfa, beta, delta şi omega acum ameninţă cu o nouă apocalipsă nu mai ştiu care variantă a variantei mutante cu numărul 215. Ca să nu ne plictisim de atîta monotonie, după coronavirus, acum avem virusul variolei maimuţei care ameninţă cu alt sfîrşit al lumii. În sfîrşit, din cauza războaielor, a viruşilor şi epidemiilor o nouă sursă pentru sfîrşitul lumii ne este adusă la cunoştinţă, zi de zi, tot mai insistent – foametea globală. Milioane de famelnici vor muri pe malurile, şanţurile, în rigolele oraşelor şi pe unde o să-i apuce pe fiecare acest nou sfîrşit al lumii, provocat de lipsa alimentelor.

Stau şi mă crucesc, întrebîndu-mă, oarecum, degeaba: fraţilor, chiar nu mai ştie nimeni legile elementare ale economiei? Supraproducţia şi inundarea pieţelor duce automat la devalorizarea mărfii. O arunci la gunoi, nu mai dă nimeni, nici doi bani pe ea. Cu atîtea apocalipse pe cap, într-o bună zi, nimeni nu o să mai creadă în apocalipsă! Acea zi s-ar putea să nu fie prea departe. Iar, în acea zi s-ar putea ca „marilor sforari ai lumii” să nu le fie deloc moale la aşternut. Cînd frica dispare ca inhibitor al condiţionărilor sociale, mulţimile intră într-o stare de ebuliţiune necontrolată. Atunci se rup zăgazurile şi sigur se precipită un soi de sfărşit al lumii. Al celei controlate pînă atunci doar de sforari.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro